Sunday, September 14, 2008

Abonatii Vodafone, furati prin metoda "minute gratuite pentru fidelitate"

Un necunoscut se da drept angajat la Nokia, promite minute gratuite si cere ultimele patru cifre din codul numeric personal al clientului de telefonie mobila. Cele patru numere solicitate constituie un cod prin care strainul isi reincarca, pe banii altora, cartelele preplatite, explica operatorii de relatii cu clientii. Politia spune ca a primit 19 plangeri, cele mai multe din Timis, dar nu are nici o sesizare de la Vodafone. Compania a refuzat sa comenteze pe aceasta tema, desi la mijloc sunt banii clientilor sai. Persoane care fura prin intermediul telefoanelor mobile au pus la punct o noua metoda de operare: suna pe un numar de Vodafone, se dau drept angajati la Nokia, prezinta o oferta tentanta cu multe minute gratuite si cer ultimele patru cifre din CNP-ul celui pe care-l suna. Mai multi operatori de relatii cu clientii de la Vodafone ne-au explicat ca sarlatanii folosesc cele patru cifre de la CNP pentru a-si reincarca mai multe cartele de telefon pe numele si pe factura altora. Desi sunt la mijloc banii clientilor sai, compania Vodafone nu si-a asumat o pozitie oficiala in legatura cu aceasta problema. Nu ne-au putut spune nici macar daca au luat legatura cu politia: purtatorul de cuvant al Vodafone, Diana Iosu, sustine ca informatiile sunt confidentiale.

1 comment:

Anonymous said...

Ai ciuda pe Vodafone? Eu da... Mi s-a dezactivat extraoptiunea "Pentru tineri" fara a fi notificat si am avut o factura destul de mare. Ei spun ca m-au instiintat la activare ca aceasta expira dupa un an, insa mie nu mi se pare normal sa opereze modificari in contul meu, fara a ma instiinta. Daca ai patit si tu acelasi lucru hai sa trimitem zilnic catre ei pe adresa persoane.fizice_ro@vodafone.com, cate un mail prin care sa ii intrebam daca expira astazi 20 ianuarie 2011 vreuna din extraoptiunile noastre sau daca au operat astazi 20 ianuarie 2011 vreo modificare in contul nostru. Zilnic acelasi mail schimband doar data. Avand in vedere ca este o procedura normala Vodafone de a nu fi anuntati asupra modificarilor din contul nostru cand acestea apar, este dreptul nostru sa ne interesam. Va rog sa fiti solidari!