Thursday, September 18, 2008
Cat costa sa ajungi presedinte al SUA?
In timp ce Barack Obama se sprijina exclusiv pe banii donatorilor, John McCain a decis sa se foloseasca de dreptul de a-si finanta campania din bani publici. Rezultatul alegerilor din noiembrie va demonstra care dintre cei doi a ales cea mai buna strategie. Obama este primul candidat la prezidentialele americane care renunta la finantarea campaniei sale din bani publici. El este increzator ca „armata” de donatori, care in prezent numara peste doua milioane si jumatate de persoane, va continua sa-i sustina campania si pe viitor. Doar in august, peste 500 de mii de noi contribuitori au finantat campania democratului. In total, Obama a strans, din donatii individuale, mai mult de 440 de milioane de dolari pentru campania sa, suma fara precedent in cursele electorale americane. McCain a adunat 194 de milioane de dolari. Astfel, senatorul de Arizona, care de la inceputul campaniei nu a strans nici jumatate din banii donati in favoarea lui Obama, a decis sa renunte la sumele alocate de sustinatori si sa faca apel la banii contribuabililor. Republicanul a acceptat 84 de milioane de dolari din bani publici pentru finantarea campaniei sale. In Statele Unite, fiecare persoana sau institutie care vrea sa contribuie la campania unuia sau altuia dintre candidati are voie sa doneze maxim 2.300 de dolari in cursele primare si 2.300 de dolari pentru alegerile generale. Pentru ca a ales sistemul de finantare publica, McCain are acum 84 de milioane pe care sa le foloseasca pana la 4 noiembrie. Cu toate acestea, Comitetul National Republican (RNC) poate folosi propriii bani pentru a-l sponsoriza pe McCain.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment