Thursday, February 18, 2010
Doi fani români ai lui Liverpool fac nunta pe Anfield
Iulian Mogoşescu şi Gabriela Popescu, doi români, fani înfocaţi ai lui Liverpool, îşi vor uni destinele în vară pe arena "cormoranilor"
"The Reds" naşte pasiuni şi în România. Iulian, 32 de ani, şi Gabriela, 30, au descoperit că pot avea o nuntă de vis: pe 17 iulie 2010 vor spune "da" pe Anfield Road.
"De 15 ani sîntem împreună, dar pînă de curînd nu ne-am gîndit să oficializăm relaţia. Însă cum am dat peste posibilitatea de a ne căsători pe stadion, am zis că trebuie să facem şi acest pas", spune Iulian. Care se mîndreşte şi cu un imens tatuaj pe umărul stîng, cu cormoran, identic cu cel de pe emblema lui Liverpool
Naşii englezi
Cei doi îndrăgostiţi sînt fani Liverpool de peste 11 ani. "Pasiunea pentru echipă o avem cam de prin '98. Mie îmi plăcea mult de Michael Owen şi l-am convins şi pe Iulian, care ţinea cu Dinamo, să se uite la meciuri", îşi aminteşte Gabriela.
Pe 18 august 2001, luau primul contact cu Anfield. "Am stat în tribună la meciul cu West Ham în care am bătut cu 2-1. De atunci am fost de zeci de ori la meciurile băieţilor. Aşa ne-am cunoscut şi viitorii naşi, Colin şi Alison. I-am întîlnit la finala Ligii Campionilor de la Istanbul din 2005 şi de atunci am ţinut legătura. Colin are abonament în Kop din anii '70", spune Iulian.
"La finala cu Milan de la Istanbul, la pauză, cînd italienii aveau 3-0, rămăsesem cu privirea în gol. Unul de-ai noştri a trecut pe lîngă mine, m-a bătut pe umăr şi mi-a zis: «Stai liniştit, îi întoarcem». A fost ceva de vis"
Iulian Mogoşescu
Interzis pe gazon
Pentru a se putea căsători la Liverpool, cei doi fani au fost nevoiţi să stea timp de opt zile în oraş pentru a primi rezidenţă pe un an.
Iulian dezvăluie programul din ziua cea mare: "Ceremonia civilă va avea loc în zona lojelor, apoi, alături de cei 60 de invitaţi, vom urca la etaj. În final, vom merge împreună cu fotograful şi cu zece prieteni prin stadion pentru poze. Avem voie oriunde, mai puţin pe gazon. Clubul ne pune la dispoziţie şi o fostă glorie: noi l-am ales pe Alan Kennedy, dar e posibil să vină şi Ian Rush".
Patroni la Dreamer's Pub
Din 2007, cei doi au deschis pubul Dreamer's, unde fanii "cormoranilor" şi nu numai se strîng să vadă meciurile. "Iniţial, am vrut ca localul să fie dedicat exclusiv lui Liverpool, dar ne-am dat seama că am pierde clienţi". Pereţii sînt "împodobiţi" cu două mingi de colecţie. "Una dintre ele este semnată de toţi jucătorii care au cîştigat Cupa UEFA în 1976 (foto). Am primit-o de la prietenii noştri din Anglia", spune Iulian.
Prinsi intre fanii lui Chelsea
Pe 14 aprilie 2009, Iulian şi Gabriela au fost pe Stamford Bridge la "sfertul" Chelsea - Liverpool 4-4. "O greşeală pe care n-o voi mai repeta niciodată. Am cumpărat biletele de pe internet şi am nimerit chiar între fanii gazdelor. Nu ne-am putut manifesta deloc. Spre final, Gabriela stătea cu unghiile înfipte în braţul meu în aşteptarea unui gol al calificării, dar au marcat tot ei", îşi aminteşte Iulian.
Vor fi pe Ghencea
Cuplul n-a mers la Liverpool pentru meciul cu Urziceni. "Abia ne-am întors după ce am stat acolo două săptămîni, perioadă în care am prins şi derby-ul cu Everton", explică Iulian. El continuă: "Vom merge însă la retur şi vom sta alături de gaşca noastră aproape de galeria englezilor. Cu cine ţinem? Indiferent ce echipă românească ar juca împotriva lor, sîntem fani Liverpool".
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment