Cerere de moarte catre presedinte

Premiera tragica in Romania: un tanar de numai 29 de ani, crescut la orfelinat, solicita presedintelui Basescu sa ii aprobe eutanasierea. Internat la spitalul din Constanta si fiind in imposibilitate de a se mai deplasa, Eugen cere acum autoritatilor statului dreptul sa moara "Va cer imperios sa acceptati eutanasierea mea. Sufar de prea mult timp si am depus nenumarate eforturi eu si prietenii mei pentru a fi ajutat". Cu aceste cuvinte, un tanar de numai 29 de ani isi incheie scrisoarea catre presedintele Romaniei, prin care cere aprobare oficiala de la presedintele Romaniei pentru a fi eutanasiat. Presedintia ne-a confirmat inregistrarea dramaticei "petitii" si faptul ca un raspuns se afla in analiza. Probabil ca, in tara noastra, este prima cerere de acest fel formulata catre seful statului. Nu vorbim aici despre un psihopat, sau despre vreo gluma sinistra. Autorul disperatului apel catre seful statului se numeste Eugen Constantin Anghel si primii 18 ani din viata i-a trait in Centrul de plasament "Ion Creanga" din Piatra Neamt.

Fantana (scary story)

Somnul imi este tulburat de un sunet agitat acompaniat de vibratii, ma trezesc, buimac si somnoros caut mobilul pe birou sa inchid alarma, uitandu-ma la ceas observ ca este deja 12 dupa-amiaza. Iarasi urmeaza o zi ca aproape toate cele, azi noapte am baut cam mult si am fumat la fel de mult si gatul ma jeneaza, ma gandesc oare nu o sa ajung ca tipul de pe pachetul de tigari, dar imi dispare repede gandul asta meschin cand subconstientul da peste cuvantul tigari si transmite impulsuri creierului ca e timpul tigarii de dimineata. Imi caut hainele aruncate prin camera noaptea trecuta, prin dezordinea cu aspect de haos din camera gasesc necesarul pentru a ma deplasa pana in curte, dar nu inainte de a-mi terminat restul de suc uitat intr-o sticla pe langa pc. Afara e un soare placut, dar in aer se simte racoarea, semn al aproprierii iernii, covorul de frunze, copacii goliti, casele inecate intr-o liniste mormantala si cerul de un albastru macabru de pur, care completeaza un peisaj, deranjat din cand in cat de latratul unui caine din departare. Tigarea se transforma incet incet in fum, care dispare in aer, mintea imi zboara singura la nimicuri. Ma gandesc ca azi nu am nici un plan si ca ziua o sa mi-o petrec in fata calculatorului, cu vreun joc sau bantuit netul in lung si lat. Ma gandesc ca ar fi bine daca mi-as prepara ceva de mancare ca si asa sunt singur acasa si ideea de a-mi prepara singur de mancare, macar ma face sa ma simt ca am o activitate. Caut trei cartofi mai mari prin magazie, ma asez pe treptele casei cu o galeata in fata si incep sa curat cartofii. Intre timp apare una din pisici care se pisiceste pe langa mine, imi dau seama ca ii e foame, ii dau de mancare, apoi imi reiau treaba cu cartofii. Tai cartofii, ii arunc in tigaie cu ulei incins si astept plimbandu-ma in stanga si dreapta sa se prajeasca. Intr-un final se prajesc, ii arunc pe o farfurie si-mi fac de cap cu ei. Imi dau eu seama ca dupa masa ar merge niste suc, dar impulsul de a ma duce sa-l iau pe cel care il aveam langa pc imi este brusc oprit de realizarea ca tocmai ce-l terminasem cum ma trezisem. Trag niste haine mai decente pe mine, imi iau tigarile, bricheta si niste bani si pornesc spre magazin, pe strada nimeni, probabil este vreo 1 spre 2 dupa-amiaza, oamenii ori sunt la munca, ori pe la scoala, ori prin case cu treaba, ma simt ca si cum eu as fi unicul om de pe pamantul asta care in momentul asta e liber ca pasarea cerului si isi face toate poftele mici ale vietii. Intre timp imi aprind o tigare si merg agale, parca admirand drumul, de parca nu ar fi a o mie oara cand il strabat, magazinul se vede in indepartare si ideea ca daca merg in ritmul asta nu o sa termin tigarea cand ajung sa intru in magazine, asa ca incetinesc mersul si asa agale. In ciuda acestui fapt, cand ajung in fata magazinului sunt nevoi sa arunc vreo un sfert de tigare inca fumabila. Intru si vad ca sunt o groaza de oameni in magazin, incerc sa stau la coada, dar tanti din fata randului tot cumpara si din aia si din aia, de ma dispera si ma gandesc ca mai bine caut alt magazin, ca doar si altii au suc de vanzare pe lumea asta. O iau in continuarea drumului si vremea placura, linistea si zarea nesfarsita, ma inspira la o mica deviere de la traseu si o iau pe o straduta ingusta, hotarat sa merg pe ea pana gasesc vreun magazin, ca tot asa e un loc pe unde nu am luat-o niciodata si ca un copil imi da impresia de o aventura, aceasta intrare intr-o zona nevazuta pana acuma. Casele se insira si pe dreapra si pe stanga stradutei, cainii vin curiosi inspre garduri sa ma intampine cu latraturi ca sa imi anunte sosirea mea pe teritoriul lor. In fata mea straduta se prelungeste pe un deal si in departare observ copertina care probabil apartine unui magazin, asa ca continui pe straduta care urca incet prin iarba inalta si uscata care se aflata de o parte si de alta, apoi o serie de copacei, care formeaza un soi de mica padurice pe deal. Pregatindu-ma sa imi aprind o alta tigare, observ ca e ultima si ca ar trebui sa mai imi iau un pachet de tigari pe langa suc, dar brusc aud o voce subtire cu un ecou parca venit purtat de vant. Parea fi o voce de fata, dar nu am reusit sa inteleg ce spunea. Stau pe loc uitandu-ma in jur parca asteptand ca vocea sa se repete si intr-adevar dupa putin timp se auzii din nou, zicea "Aici, aici", ma uit in stanga in dreapta, in spate, inaite, dar nimica, sunt doar eu pe strada doar cativa oamenii mai incolo pe straduta care urca pe deal. Ma gandesc ca vocea nu se putea auzii tocmai de acolo, ca oamenii aia sunt prea departe si nu parea sa se uite in directia mea. Iarasi vocea subtire se aude "Aici, aici", suna foarte rece si parca venea de sub mine, din pamant, trag din tigare si ma mai uit in jur. Observ o fantana, dar care parea parasita si nefolosita de ceva vreme, peretii sai fiind cojiti si vopseaua doar pe ici pe colo si fara vreo caldare sau lant. In acel moment cand imi indreptam atentia spre fantana veche, vocea se aude din nou, parca iesind din fantana. Raman mirat cateva clipe si un fior rece imi traverseaza sirea spinarii, dar in ciuda acestui impul care parca incerca sa ma indeparteze, eu ma aproprii de fantana si ma uit inauntru. Nimic altceva decat o gaura, pietre de rau care formeaza peretii putului si un intuneric sec, care parca se duce tot mai jos in pamant. Vocea din nou rasuna si o adiere rece parca iese odata cu ea din fantama veche. Ma simteam ciudat ca e ziua in amiaza mare si nu-mi explic cum de exact eu am nimerit aicea acuma, mie si teama sa zic ceva incerc sa nu fac nici un zgomot, dar parca am impresia ca vocea m-a ghidat catre fantana si simt parca ca stie ca sunt aicea deasupra putului. Oftez, trag un fum lung din tigare, scot fumul cu putere si intreb cu o voce cam retinuta "Da?" si astept nemiscat vreun raspuns, dar care nu apare. Ma gandesc ca poate m-am inselat si ca vocea pe care am auzit-o a fost poate doar o inchipuire sau o adiere ciudata a vantului printre copacii care erau imediat dupa fantama cea veche. Intr-o clipa de curiozitatecare care imi strabate mintea, ma gandesc sa luminez intunericul fantanii cu lumina de la mobil si sa imi potolesc instincul de curiozitate care ma rodea, defapt mai mult vrand sa-mi dovedesc singur ca in fantama este doar apa si atata, nu o voce ciudata sau cineva. Luminez gaura putului, cand practic din intuneric apar doi ochii rosii, de un rosu ca sangele, dar de o intensitate fulgeratoare si care ma priveau fix, o fata alba, palida, cu niste buze practic uscate si de un mov palid. Era o fata, probabil cu parul negru, cel putin asa parea, imbrata intr-o rochie alba, un alb murdar si sifonat. Cateva clipe raman uluit, mirat, apoi apare un sentiment puternic de groaza si spaima, fata imi strapunge o privire ucigatoare si scoate un tipat infernal, care ma face sa ma dau in spate si ma impiedic cazand in iarma din zona. Dau sa ma ridic, dar brusc observ ca ceva alb, ca un cearceaf care acopera mobila dintr-o casa veche si parasita, era chiar la 2 pasi de mine, era fata din fantana, ma privea neclipind, cu o expresie goala, care parca trecea dincolo de mine, prin mine, statea acolo si nu spunea nimica, nu stiu ce sa fac, nu stiu ce sa zic, am amutit, nu imi pot inchipui ce se intampla, ca ceva, cineva practice a aparut din fundul unei fantani, inafara ei in cateva clipe. Nu stiu ce sa fac, cum sa fac, daca e real sau daca poate inca nu m-am trezit si ca bautura de aseara a fost prea multa si acuma visez aiurea. Dar parea foarte real, mainile ma dureau de cand m-am impiedicat si am cazut in pamantul din fata fantanii, dar un instinc animalic de frica ma impinge sa ma ridic intr-o clipita si sa o iau la fuga in sus pe deal neuintandu-ma inapoi, refuzand sa cred ca s-a intamplat ceva, nu acuma, nu azi nu in plina zi, nu mie, de ce tocmai mie? Prea multe idei imi invadeaza mintea in acel moment, in care fugeam ca un copil care a fost prins la furat mere, ma opresc practic mai mult sa ma linistesc si sa incerc sa ma conving ca in spatele meu nu era nimica, ca nu e nimeni acolo, ca nu s-a intamplat. Ma intorc incet sa ma uit in spate, vad fantama cea veche, iarba si copacii din spatele ei, dar pe nimeni acolo, nu e nimica, nu a fost nimica, a fost ceva foarte ciudat, refuz sa cred ca a fost ceva. Pornesc spre magazin, intru, vanzatoarea se uita cam ciudat la mine, dar era si normal, eram cam prafuit dupa cazatura de la fantana si nu observasem deabia acuma dupa privirile vanzatoarei si-mi dadu-i seama ca sunt murtar pe haine. Dar si asa ii cer un suc si pachetul de tigari, dandui banii si urandu-i o zi buna. Ies din magazin si ma scutur pe haine lent atent. Ma uit in josul dealului spre paduricea taiata in jumate de straduta cea ingusta, fantana cea veche si iarba inalta si uscata, parca incercand sa ma linistesc si sa imi spun ca a fost doar imaginatia mea. Si asa zic ca mai bine sa ocolesc dealul si sa continui sa merg pe drum care acuma cobora pe partea cealalta a dealului. Straduta cea ingusta se mareste, casele si curtiile se insiruie pe o parte si pe alta si merg tot inainte vrand sa dau de o intersectie ceva sa ma pot intoarce inspre casa. Pana la urma din straduta in straduta, trecand pe langa oameni care de acuma se intorceau la caselor lor de la ce treaba o fi avut pe timpul zile, fumand tigare dupa tigare si gandindu-ma la nimica, doar uitandu-ma foarte bine la orice detaliu care imi aparea in campul vizual si analizandu-l atent. In fata pe strada prafuiata se vedea apusul soarelui, lumina aceea rosiatica si linistita care te anunta ca urmeaza sa se mai incheie o zi de toamna. Niste copii care joaca fotbal pe strada, ii obsev in drumul meu, vrand sa nu ii deranjez din joc dau sa ii ocolesc, dar deodata sunt lovit in cap puternic cu o minge, care o vad cum mi se izbeste in frunte si imediat vocea speriata a unui copil spunand "Scuze!". O durere infernala imi inunda capul, simt ca ametesc, inchid ochii si deodata totul se intuneca, e negru, nici un sunet, nimica. Apoi dupa cateva clipe aud foarte sunetul unui telefon, realizez in cateva momente ca e al meu, primisem un mesaj, deschid ochii, dar realizez ca numai ma aflu pe strada prafuita, pe langa copii care jucau fotbal, sunt acasa in camera, e intuneric, e noapte, totul a fost un vis, dar inca simt totul atat de real, parca simt lovitura mingii si capul ma doare putin. Observ prin intuneric lumina telefonului si ma ridic din pat si ma duc sa-l iau si ma asez din nou la loc in pat. Dau sa citesc mesajul, la destinatar nu apare nimic, ciudat, il deschid raman cateva clipe cu ochii larg deschisi practic refuzand sa cred ce am tocmai citit.. scria "Aici, aici", respiratia mi se opreste, tin telefonul in mana cu fata la tavan intins in pat si incep sa tremur putin. Am impresia ca ceva e deasupra mea, simt o respiratie pe langa a mea in camera, lumina tefonului se stinge si un fior rece imi traverseaza tot corpul, apas un buton de pe telefon si instinctual dau lumina pe tavan, cand inghet de teama, inima imi sta in loc, maresc ochii si raman impietrit. Era fata din fantana, era intinsa pe tavanul camerei mele, exact deasupra mea, cu ochii fixati in privirea mea, aceaiasi ochii rosii ca sangele, atat de reci, atat de goi, atat de stranii. Deodata se desprinde de tavan, cade peste mine, inima imi bate nebuneste, numai am nici o reactie. Stau cu gura cascata, respiratia taiata cu ea peste mine, privindu-ma prin intuneric, ochii ei la cativa centimetrii de ochii mei, ii observ fata alba si palida, buzele uscate si de acel mov sters si parul ei lung si negru. Clipa parca dureaza o etrnitate, dar aceasta eternimate este sparta de buzele fetei care ma saruta si in acel moment intunericul incepe sa capete o nuata rosiatica si din ce in ce mai rosu, vad un rosu ca sangele si care pare asa de rece. Observ ca am inchis ochii si dand sa ii deschid ma trezesc in intuneric, e rece, mult mai rece, numai sunt in camera mea, observ ca o dara de lumina vine de sus. Ma uit in jur, observ ca sunt intins pe jos, e ca o pestera cu peretii din pietre de rau, care continua in sus intr-un culoar care urca, iar in sus se vede cerul, albastru, de un albastru pur, deodata realizez parca instinctual ca sunt in fantana de langa deal. Prin lumina care venea de sus ma uit la maini, observ ca sunt albe, palide, de un alb cenusiu si le simt reci, tot corpul il simt rece, buzele le simt uscate, o stare de nesiguranta ma invadeaza deodata, nu stiu ce se intampla cu mine, parca ceva din interiorul meu ma se mareste si se tot mareste si imi intra prin vene, prin sange si preia controlul, imi simt miscarile, respiratia, privirea controlate de ceva, decineva. Tot din mine, parca incet numai sunt eu, parca ceva ma poseda, capul incepe sa ma doara groaznic, fata in rochia alba, sifonata si prafuita apare din intuneric in fata mea, ma prabusesc de durere, o durere insuportabila, parca creierul mi-a explodat in cap. Si deodata ca o pocnitura mare, absolut totul, toata viata imi trece prin fata ca un film derulat extrem de rapid si apoi negru, rece si nimic.

De ce iubim femeile

Bantuind ca o fantoma pe net in cautare de nici eu nu stiu ce, am dat peste un articol foarte interesant scris de catre Mircea Cărtărescu, in care acesta vorbeste despre motivele, unele din multele motive pentru care iubim femeile. Articolul suna in felul urmator:
"Pentru ca au sani rotunzi, cu gurguie care se ridica prin bluza cand le e frig, pentru ca au fundul mare si grasut, pentru ca au fete cu trasaturi dulci ca ale copiilor, pentru ca au buze pline, dinti decenti si limbi de care nu ti-e sila. Pentru ca nu miros a transpiratie sau a tutun prost si nu asuda pe buza superioara. Pentru ca le zambesc tuturor copiilor mici care trec pe langa ele. Pentru ca merg pe strada drepte, cu capul sus, cu umerii trasi inapoi si nu raspund privirii tale cand le fixezi ca un maniac. Pentru ca trec cu un curaj neasteptat peste toate servitutile anatomiei lor delicate. Pentru ca in pat sunt indraznete si inventive nu din perversitate, ci ca sa-ti arate ca te iubesc. Pentru ca fac toate treburile sacaitoare si marunte din casa fara sa se laude cu asta si fara sa ceara recunostinta. Pentru ca nu citesc reviste porno si nu navigheaza pe site-uri porno. Pentru ca poarta tot soiul de zdranganele pe care si le asorteaza la imbracaminte dupa reguli complicate si de neinteles. Pentru ca iti deseneaza si-si picteaza fetele cu atentia concentrata a unui artist inspirat. Pentru ca au obsesia pentru subtirime-a lui Giacometti. Pentru ca se trag din fetite. Pentru ca-si ojeaza unghiile de la picioare. Pentru ca joaca sah, whist sau ping-pong fara sa le intereseze cine castiga. Pentru ca sofeaza prudent in masini lustruite ca niste bomboane, asteptand sa le admiri cand sunt oprite la stop si treci pe zebra prin fata lor. Pentru ca au un fel de-a rezolva probleme care te scoate din minti. Pentru ca au un fel de-a gandi care te scoate din minti. Pentru ca-ti spun te iubesc exact atunci cand te iubesc mai putin, ca un fel de compensatie. Pentru ca nu se masturbeaza. Pentru ca au din cand in cand mici suferinte: o durere reumatica, o constipatie, o batatura, si-atunci iti dai seama deodata ca femeile sunt oameni, oameni ca si tine. Pentru ca scriu fie extrem de delicat, colectionand mici observatii si schitand subtile nuante psihologice, fie brutal si scatologic ca nu cumva sa fie suspectate de literatura feminina. Pentru ca sunt extraordinare cititoare, pentru care se scriu trei sferturi din poezia si proza lumii. Pentru ca le innebuneste ýAngieý al Rolling-ilor. Pentru ca le termina Cohen. Pentru ca poarta un razboi total si inexplicabil contra gandacilor de bucatarie. Pentru ca pana si cea mai dura bussiness woman poarta chiloti cu induiosatoare floricele si dantelute. Pentru ca e asa de ciudat sa-ntinzi la uscat, pe balcon, chilotii femeii tale, niste lucrusoare umede, negre, rosii si albe, parte satinate, parte aspre, mirandu-te ce mici suprafete au de acoperit. Pentru ca in filme nu fac dus niciodata inainte de-a face dragoste, dar numai in filme. Pentru ca niciodata n-ajungi cu ele la un acord in privinta frumusetii altei femei sau a altui barbat. Pentru ca iau viata in serios, pentru ca par sa creada cu adevarat in realitate. Pentru ca le intereseaza cu adevarat cine cu cine s-a mai cuplat intre vedetele de televiziune. Pentru ca tin minte numele actritelor si actorilor din filme, chiar ale celor mai obscuri. Pentru ca daca nu e supus nici unei hormonizari embrionul se dezvolta intotdeauna intr-o femeie. Pentru ca nu se gandesc cum sa i-o traga tipului dragut pe care-l vad in troleibuz. Pentru ca beau porcarii ca Martini Orange, Gin Tonic sau Vanilla Coke. Pentru ca nu-si pun mana pe fund decat in reclame. Pentru ca nu le excita ideea de viol decat in mintea barbatilor. Pentru ca sunt blonde, brune, roscate, dulci, futese, calde, dragalase, pentru ca au de fiecare data orgasm. Pentru ca daca n-au orgasm nu il mimeaza. Pentru ca momentul cel mai frumos al zilei e cafeaua de dimineata, cand timp de o ora rontaiti biscuiti si puneti ziua la cale. Pentru ca sunt femei, pentru ca nu sunt barbati, nici altceva. Pentru ca din ele-am iesit si-n ele ne-intoarcem, si mintea noastra se roteste ca o planeta greoaie, mereu si mereu, numai in jurul lor."

Hello Obama from Romania

Nici nu se numarasera voturile la alegerile din SUA si politicienii romani, in frunte cu presedintele Basescu si premierul Tariceanu, l-au si bombardat pe invingatorul Obama cu scrisori de felicitare si osanale, fiecare incercand sa-si deschida o usa la noua administratie de la Casa Alba. De la urari nu a lipsit nici Mircea Geoana . Presedintele PSD a emis ieri un comunicat in care ii aduce lui Obama un adevarat elogiu. Asa ca in tipicul si traditionalul "pupicurism" romanesc politicieni au considerat ca o bagare de seama a noului cel mai puternic om de pe planeta ar fi un lucru bun pentru un viitor mai stalucit al Romaniei sau daca nu se poate asa macar al lor personal.